Pentru fiinţa umană în general, viaţa se prezintă ca un lung şir de decizii luate în fugă şi prea puţin conştientizate. Mai ales deciziile importante, cele care hotărăsc o direcţie pentru o viaţă intreagă. Este uimitor cît de lucizi sînt oamenii atunci cînd cumpără un produs de la magazinul din colţ şi cît de neatenţi sînt la sufletul lor şi la ce-şi doresc atunci când se fac „inginer pentru că aşa vrea mama, doctor pentru că aşa vrea tata, om de afaceri pentru bunicul şi la sfârşit marinar pentru că aşa vrea el”. Dar adevărul este că nu am fost învăţaţi să decidem noi. Însă cumpărături ştim să facem. Ştim cît valorează un produs, am jucat măcar odată în viaţă ”preţul corect”, ştim de unde să cumpărăm mai ieftin şi suntem al naibii de conştienţi de cîţi bani avem.
Cele mai multe decizii le-am luat la o vîrstă prea mică pentru a putea evalua corect situaţia respectivă. Toata copilăria, Daniel a avut fantasme cu fete de la televizor, colege de clasă sau orice fată frumoasă pe care o vedea. Le-a iubit pe toate şi a suferit pentru fiecare, noroc că apărea de fiecare dată o alta la care să viseze şi astfel mai uita din durere, dar marea lui tragedie a fost că nu au aflat niciodată. Nu a avut niciodată curajul să le spună ce simte aşa că tot ceea ce trăise el era doar o mare frustrare aşa că pe la şaptisprezece ani, a hotărît să nu mai iubească. S-a luptat cu el să nu mai viseze la fete, şi-a interzis să se mai gîndească şi a decis să nu mai simtă nimic niciodată pentru nici o femeie oricît de frumoasă şi atrăgătoare ar fi aceasta. L-am întîlnit după mulţi ani avînd o iubită superbă pentru care, bineînţeles nu simţea nimic. Devenise expert în a cuceri femei frumoase pentru care să nu simtă nimic. Stilul ăsta era un fel de hoby, el colecţiona femei dar, lucru foarte interesant, ele nu ştiau despre el că nu simte mai nimic. Asta făcea parte din decizia lui, trebuia să fie atrăgător şi strălucitor dar indiferent. În momentul în care a înţeles, a renunţat la acea decizie şi a descoperit că femeia pe care o iubea fusese tot timpul prin preajmă (era o prietenă ) şi nu corespundea cu imaginea lui de ”păpuşă perfectă” aşa cum s-a exprimat el.
Lucia, o femeie frumoasă, avea foarte mari probleme în a flirta cu bărbaţii. Această fobie, era cu atît mai ciudată cu cît ea interacţiona cu mulţi bărbaţi şi avea o afacere prosperă încă de la douăzeci şi cinci de ani. Se decurcase toată viaţa singură. Cînd am întrebat-o ce crede despre bărbaţi, mi-a spus că toată copilăria şi-a imaginat că trebuie să te laşi greu cucerită ca să nu profite de tine. Asta nu era totuşi suficient ca să-i genereze o asemenea frică. Cînd am întrebat-o de felul in care şi-a închipuit că va fi relaţia ei cu bărbaţii cînd va fi mare mi-a spus că îşi imagina în mod constant că se bate cu ei. Evident aceasta era cauza fricii. Am ajutat-o să şteargă acele fantasme şi să inţeleagă că nu există nici un conflict de rezolvat cu bărbaţii ba este chiar plăcut ca un bărbat să te privească in felul acela şi să se intereseze de tine. Este flatant , măgulitor şi o sursă de încredere în sine pentru o femeie.
Cristina era o femeie care toată viaţa le-a făcut altora pe plac (ştiţi modelul acela de fată drăguţă căreia îi lipseşte complet din vocabular cuvîntul nu) a trăit pentru ceilalţi şi considera că nu are drepturi, ori vreun fel de libertate, singura ei dorinţă era să fie lăsată în pace. Am descoperit un şir de decizii greşite şi concluzii eronate care i-au marcat copilăria. Se considera o femeie specială pe care te poţi baza, se vedea pe ea o persoană generoasă care îi ajută pe toţi ceilalţi. Aceasta fusese o fantasmă compensatorie din copilăria ei. Avea un defect fizic care s-a corectat de la sine cînd a crescut mare dar care a făcut-o să creadă că nu poate să fie apreciată de ceilalţi decît dacă devine fata bună generoasă şi săritoare. Ba mai mult, prin aceste calităţi ea era specială. Evident preţul plătit pentru asemenea idei este mare pentru că asemenea pretenţii obligă. De asemenea educaţia religioasă dată de bunica sa o facea să creadă că acel defect era o pedeapsă binemeritată de la Dumnezeu şi asta o făcea să accepte ca colegii de şcoală să fie îndreptăţiţi să rîdă de ea chiar dacă foarte rar se apăra şi ea.
Cele mai multe decizii le-am luat la o vîrstă prea mică pentru a putea evalua corect situaţia respectivă. Toata copilăria, Daniel a avut fantasme cu fete de la televizor, colege de clasă sau orice fată frumoasă pe care o vedea. Le-a iubit pe toate şi a suferit pentru fiecare, noroc că apărea de fiecare dată o alta la care să viseze şi astfel mai uita din durere, dar marea lui tragedie a fost că nu au aflat niciodată. Nu a avut niciodată curajul să le spună ce simte aşa că tot ceea ce trăise el era doar o mare frustrare aşa că pe la şaptisprezece ani, a hotărît să nu mai iubească. S-a luptat cu el să nu mai viseze la fete, şi-a interzis să se mai gîndească şi a decis să nu mai simtă nimic niciodată pentru nici o femeie oricît de frumoasă şi atrăgătoare ar fi aceasta. L-am întîlnit după mulţi ani avînd o iubită superbă pentru care, bineînţeles nu simţea nimic. Devenise expert în a cuceri femei frumoase pentru care să nu simtă nimic. Stilul ăsta era un fel de hoby, el colecţiona femei dar, lucru foarte interesant, ele nu ştiau despre el că nu simte mai nimic. Asta făcea parte din decizia lui, trebuia să fie atrăgător şi strălucitor dar indiferent. În momentul în care a înţeles, a renunţat la acea decizie şi a descoperit că femeia pe care o iubea fusese tot timpul prin preajmă (era o prietenă ) şi nu corespundea cu imaginea lui de ”păpuşă perfectă” aşa cum s-a exprimat el.
Lucia, o femeie frumoasă, avea foarte mari probleme în a flirta cu bărbaţii. Această fobie, era cu atît mai ciudată cu cît ea interacţiona cu mulţi bărbaţi şi avea o afacere prosperă încă de la douăzeci şi cinci de ani. Se decurcase toată viaţa singură. Cînd am întrebat-o ce crede despre bărbaţi, mi-a spus că toată copilăria şi-a imaginat că trebuie să te laşi greu cucerită ca să nu profite de tine. Asta nu era totuşi suficient ca să-i genereze o asemenea frică. Cînd am întrebat-o de felul in care şi-a închipuit că va fi relaţia ei cu bărbaţii cînd va fi mare mi-a spus că îşi imagina în mod constant că se bate cu ei. Evident aceasta era cauza fricii. Am ajutat-o să şteargă acele fantasme şi să inţeleagă că nu există nici un conflict de rezolvat cu bărbaţii ba este chiar plăcut ca un bărbat să te privească in felul acela şi să se intereseze de tine. Este flatant , măgulitor şi o sursă de încredere în sine pentru o femeie.
Cristina era o femeie care toată viaţa le-a făcut altora pe plac (ştiţi modelul acela de fată drăguţă căreia îi lipseşte complet din vocabular cuvîntul nu) a trăit pentru ceilalţi şi considera că nu are drepturi, ori vreun fel de libertate, singura ei dorinţă era să fie lăsată în pace. Am descoperit un şir de decizii greşite şi concluzii eronate care i-au marcat copilăria. Se considera o femeie specială pe care te poţi baza, se vedea pe ea o persoană generoasă care îi ajută pe toţi ceilalţi. Aceasta fusese o fantasmă compensatorie din copilăria ei. Avea un defect fizic care s-a corectat de la sine cînd a crescut mare dar care a făcut-o să creadă că nu poate să fie apreciată de ceilalţi decît dacă devine fata bună generoasă şi săritoare. Ba mai mult, prin aceste calităţi ea era specială. Evident preţul plătit pentru asemenea idei este mare pentru că asemenea pretenţii obligă. De asemenea educaţia religioasă dată de bunica sa o facea să creadă că acel defect era o pedeapsă binemeritată de la Dumnezeu şi asta o făcea să accepte ca colegii de şcoală să fie îndreptăţiţi să rîdă de ea chiar dacă foarte rar se apăra şi ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu